Salată de paste cu ton
Rețeta lui Chef Dragoș Bercea pentru La Molisana

INGREDIENTE (două porții)
Paste fusilli integrale 200 g
Ardei gras 100 g
Rosii cherry 50 g
Ton 100 g
Fasole rosie 50 g
Masline 50 g
Capere 30 g
Ceapă roșie
Rucola 20 g
Ulei de masline
Miere 30 g
Usturoi 2 căței
Lămâie 1/2
Busuioc 4-5 frunze
Preparare:
Pune apă la fiert într-un vas mare, iar când începe să clocotească adaugă pastele (dacă îți plac al dente, respectă timpul de fierbere indicat pe pachet).
Cât timp se fierb pastele, toacă legumele mărunt: ardeii grași, roșiile, ceapa și pune-le în vase separate.
Toacă apoi și usturoiul, peste care vei adăuga mierea. Amestecă-le până se omogenizează, apoi condimentează cu sare, piper și adaugă busuiocul tocat, zeama de lămâie și puțin ulei de măsline.
După ce s-au fiert pastele pune-le într-o farfurie, apoi adaugă tonul mărunțit, ardeiul gras, fasolea roșie, caperele, măslinele, ceapa și sosul preparat anterior.
Pune la final frunzele de rucola și roșiile cherry, amestecă, iar preparatul este gata pentru servire.
Poftă bună!
